Trei dintre cei șapte copii răniți în urma accidentului din Suceava în care a fost implicat un microbuz școlar au fost externați, joi seara, din Spitalul de Neurochirugie din Iași, transmite corespondentul MEDIAFAX.Â
În continuare au rămas internate la Iași, la Spitalul "Sfânta Maria", două fetițe care au fost grav rănite, în timp ce la Spitalul Municipal Vatra Dornei se mai află internați doi copii, a căror stare este bună.
"Copiii externați aveau traumatisme minore, iar medicii au considerat că se pot reface foarte bine și în familie. De asemenea, starea celor două fetițe grav rănite, internate la spitalul pentru copii «Sf. Maria», se ameliorează”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX, dr. Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Maria”.
Potrivit acesteia, fetița în vârstă de 9 ani care a suferit traumatisme cranio-cerebrale se află în continuare în comă de gradul întâi.
"Starea ei este stabilă și nu au apărut complicații. Astăzi va fi evaluată din nou, chirurgii urmînd să decidă dacă va fi sau nu supusă unei operații. În urma impactului, oasele capului au fost deformate și exercită presiune asupra membranei cerebrale. La copii există însă posibilitatea să-și revină și fără o intervenție chirurgicală, așa încât medicii pot considera că operația nu este obligatorie”, a explicat dr. Ionescu.
De asemenea, cealaltă fetiță, în vârstă de 13 ani, care a suferit o ruptură de splină și a fost operată la Vatra Dornei, se simte mai bine. Este lucidă, vorbește, dar are și momente de somnolență. Medicii spun că este important ca în această etapă să nu apară complicații post-operatorii. "Per ansamblu, are o evoluție relativ bună”, a adăugat purtătorul de cuvânt al spitalului „Sf. Maria”.
Miercuri dimineață, doi copii și șoferul unui microbuz școlar au murit, iar șapte elevi au fost răniți, după ce în zona comunei sucevene Ciocănești un TIR a intrat pe contrasens și a lovit mașina cu care erau transportați elevii.
Potrivit subinspectorului de poliție Bogdana Ioana Crăciun din cadrul IPJ Suceava, elevii implicați în accident au vârste cuprinse între 8 și 17 ani. În urma accidentului au murit elevele Andreea S. (9ani) și Anișoara M. (17 ani), precum și șoferul microbuzului, Zaharie T. (61 ani). (Mediafax)